Imigrant. La egal cu ‘inca unul’?

Imigrantul bun, imigrantul rau‘ – e jocul asta de adulti in deplasare pe care de mai bine de vreo trei ani incoace, ma tot chinui sa-i dau de capat. E cu fente, cu penalty-uri, cu tot felul de cartonase, cu antrenamente si stat mult pe banca de rezerve, iar antrenamente, cu aplauze, cu rasu-plansu si mai ales, cu multa, dar multa disciplina. Aia in care te-aliniezi, cu tot poporul, la marginea terenului si te uiti dreapta-stanga, evaluand pe unde esti: mai la-nceput, mai la coada…? Mai la… coada cozii? Evaluarea incepe cam asa:

  • nationalitate. Mmm… Est-European. Si mai bine, romanca.
  • accent. Bai, nu prea bine. Ca te-ncurci mereu la ‘curtain’, la ‘cucumber’, adica acolo unde-s multi de ‘r’. Adica i-am pierdut in limba mea si-acum sunt peltica. Peltica de limba sunt si in engleza. Deci traiesc mai mereu in afara lui ‘R’, de la Romania.
  • studii. Am ceva. Dar nu din cale-afara.
  • clasa. Nu-s nici lower, nici middle, nicicum upper… sunt de la mama si de la tata. Esti doar ‘imigranta’, deci un soi de struto-camila care se-amesteca pe oriunde, dar nu apartine pe nicaieri si e de responsabilitatea stimabilei sa isi faca naturalizarea.
  • etnicitiate. ‘White. Other.’

Si uite-aici te loveste. ‘Other’. Iar in engleza, mai ales in Marea Britanie, o sa auzi tot mai des in ultima vreme de ‘other-ising‘ – adica procesul de izolare a comunitatilor care nu sunt ca majoritatea. Adica ‘white British’, aia nascuti si facuti in UK. Adica: tu da, tu ba, tu mmmmda, tu… poate nu… Si tot asa.

  • Lui ‘tu, da!‘ – i se mai zice si integrare. Adica te-au acceptat in tribul lor.
  • Uneori, ‘tu, da!‘ vine si pe fondul unui disperat strigat de ‘vreau si euuuu!‘, dar atunci e mai degraba, asa zisul proces de ‘asimilare’. Atunci cand ‘altul’ si ‘celalalt’ devin ‘acelasi‘. Prozaic.

Va asigur, ca in totul timpul asta, nu prea ai vreme de lamentari. Ori de patetisme: treaba aia cu ‘romanul e buricul pamantului, stramos al lui…’ sau ‘romanul hot si necioplit’. Pe scurt, din pozitia de privilegiat indigen te retrogradezi la statutul de ‘imigrant’. Asa ca iti tai motul de ‘copil ales’ al lui Decebal. Imigrant. ‘Foreigner’. Expat, daca esti norocos sa te gasesti intr-0 tara cu putini ‘others’. Migrant, daca cineva e foarte ales in exprimare. Sau in fine, ‘cetatean de mana a doua’ sau mai destept, ‘cetatean universal.’

home

Oricum ai da-o, e tot aia. Esti scos la careul asta de tot felul de nationalitati care s-au lepadat de cuvantul scris in limba lor nativa. Si e iad. Dar e iadul ala care te exorcizeaza de toate supra-proclamatiile de desteptaciune. Sau de toate privilegiile inchipuite.

Cum sa explic mai usor? Asadar… exemplu de schimb de putere: cred ca cel mai tare rad la gandul ala ca acasa, in Romania, mi se spunea ca ‘vorbesc frumos’ (orice ar mai insemna asta!), ca azi sa stiu ca sochez de cate ori vorbesc! Din cauza accentului. In Londra, mi se spune ca am un fel ‘jucaus’ de a ma exprima. Ei bine, nu chiar – improvizez. Cu ce am, cu cat am. Ceea ce suna inovativ. Dar e de fapt o nevoie. Numele. Cel mai banal in Romania. Incredibil de dubios in Londra.

Ori Doamne, cum scriam eu la fel de ‘frumos’ in romana, ca acum sa ma sperie de moarte ideea de a pune pe hartie un ‘script.’ Cred ca cel mai mare adevar l-a zis Cristina Hermeziu cand a incetatenit pentru non-residenti ideea de ‘a trai in afara limbii’. Da, traim in afara zonei de comfort cand fiecare gand, fiecare cuvant rostit, e trecut prin filtre de tot felul: suna prea direct, too rude, prea abrut? Incorect? Bai, a fost aia un ‘conditional’ gresit? Sa zic… nu, mai bine nu zic. Lejeritatea de a fi tu e de fapt, usurinta cuvintelor… De unde si greutatea de a-ti ramane fidela intr-o lume in care semnificatiile sunt straine de sinele tau.

Revenind la exercitiul de imaginatie cu acel careu. Aici esti goala-pusca, despuiata de tot ce stiai despre tine, si totusi… mergem cu totii demni, de parca am purta o haina Max Mara si trei diplome Oxford. Fake it, until you make it, ha? Si pui rand pe rand, o minte tot mai deschisa, niste haine care nu mai inseamna la fel de mult, scopuri tot mai inalte si sentimentul ala ca ‘orice e posibil/anything can happen.’ Plus, determinare. Si ardoare.

Iti dai seama, ca nu te mai ingroapa primul refuz. Nici al doilea. Da’ nici al treilea. Spre deosebire de nativii din jurul tau, tu ai acum taria aia de caracter sa infrunti lumea… goala. La primul esec nu te mai ascunzi, nu te mai faci una cu pamantul, ori cauti iesirea de urgenta. Ori fugi acasa la parinti.

Iar fiecare reusita  a ta inseamna uimire – pentru ca da, tu esti un ‘other’ asumat, dar cum se face ca ai iesit la joc? Nu mai esti pe banca de rezerva? Nu, nu, nu… avantajul de a fi printre ‘others’ e ca stii ca nimic nu vine de-a gata. Si da, nu e mit: muncesti de trei ori mai mult decat un nativ. Poate de patru ori. Cine mai tine cont? Nu te cheama nimeni pe teren, asa ca iti faci loc. Te antrenezi mereu. Si dimineata. Si seara. Si la pranz. Nu te superi ca nu primesti. Nici nu astepti. Nu te frustrezi ca e mai greu decat la altii, si ce? Sa vezi recompensa! Nu iti iese? Macar ai incercat. 1 data. De 2 ori. 3, 4… Pana iese.

Si cand iti iese stii ca dupa aia, urmatorului ii va fi si mai usor. Caci pana mai ieri parea ‘imposibilul’… Si ‘inca unul’ isi face loc. Si inca unul.

Inca unul ca tine. Adica dintre aia insetati, care stiu ca privilegiile vin din a sfida ceea ce ‘ti se da’, ceea ce ‘ti se cuvine’ si ceea ce ‘se asteapta’ de la tine. Ca imigrant. Si sincer, etichetele astea, poti sa faci ceva pe ele, doar daca esti loser te-mpiedici de ele. Pe teren, conteaza doar cum sutezi. Doar nu ai uitat, nu, ca tot noi, astia cu spirit de ‘imigranti’ traim in afara granitelor, a limbii, dar  mai ales, in afara limitelor?

Cu drag,

Oana (‘Wanna’)

PS. Nici nu mai stiu de unde mi-a venit a scrie. Poate doar de dorul de a fi nativa. Iar.

30 de lectii. Pan’ la 30.

Scriu in romana. Minte stalcita. Vreau masuta marocana. As vrea sa o vizitez pe Soraya, fetita siriana de doispe ani din tabara de refugiati din Liban. Ea vrea in Europa. UK e pe-afara deja. Am pierdut trenul ala pe care scrie ‘Mama tanara, casatorita la 20jde ani’.

Am luat altul, nu-i bai. In trenul asta sunt multi ca mine. Alearga de pe o platforma pe alta, isi cara singuri bagajele, isi cumpara biletele in fuga, uneori imping trenul pe linie. Sa se urneasca odata! Transpiratie. 10 mile. Hop! Hoooop! Inca un hop. Deal. Vale. Munte. Ultima mila. Renunt. Gata! Ba nu. Hei-rup!

Vreau floarea soarelui. Si o biblioteca. Sa incapa toate cartile. Ieftina. Sa o abandonez cu inima usoara. De asta… nu, nu iau masuta marocana. Sau oare… Nu! Ajung sa o car. Si pe ea. Cand schimb locul. Duca. Gand de duca. Epuizare. 11 ore de munca. Nu am scris in jurnal. Nici tema la spaniola nu am facut-o.  Mi-e dor sa o citesc pe Sue Lloyd Roberts. Ea pana la 30 de ani facuse toate nefacutele mele. Carcel si o durere de spate. Mahmura. Fericita. 2 ore pan’ la 30. Inventar. Cum sa-i zic? Hai, ca e fix ‘Ce-a-nvatat Marocico ai’ mai mica pana s-a facut mare‘:

  1. Aia cu magia care se-ntampla in afara zonei de confort. In locul ala unde e de bajbait, cazut, pocit, lovit, scrasnit din dinti, confuzie, minus infinit. Adica locul ala de unde o iei de la -100 sa ajungi la Zero si 1, 2, 3… Numere de Magie. Pe drumul asta nebatut de oameni, te intalnesti cu tot felul de ‘nenorociti’ ca tine. Ii recunosti pentru ca isi poarta povestile cu mandrie. Si multi si-au inhibat simtul pericolului.
  2. Oamenii. Astia-s singurii care conteaza. Oamenii tai. Adica aia care te iubesc atunci cand esti irationala.
  3. Admira. Admira-i pe cei din jurul tau. Mai ales pe aia mai buni decat tine. Si incurajeaza-i pe cei slabi. Ai fost si tu acolo. Si inca esti.
  4. Fii curioasa! O fi curiosul primul care moare, cum spunem noi, dar macar stii ca ai inteles ceva din viata asta.
  5. Fii buna. Cu tine. Si cu ceilalti.
  6. Politetea ar parea de multe ori o treaba supra-evaluata or’ falsa. Dar zau, daca a stricat ziua cuiva.
  7. Pomenind de politete… cel mai grozav lucru e cand iti permiti momente de ‘ireverenta‘ – adica alea cand ai face lucruri care nu iti stau in caracter. Sa joci ping pong cu straini, sa injuri, sa bei prea multe shot-uri, sa iti faci tatuaj, sa iesi cu barbatul nepotrivit… Nimanui nu-i pasa. Doar tie. Cand va fi sa iti para rau ca nu le-ai facut.
  8. Nimic nu dureaza o vesnicie. Nici macar lucrurile rele.
  9. Cand nu mai poti. Mai poti! Zau, am aflat asta pe pielea mea de atat de multe ori incat ma sperii cand imi zic ca ‘nu mai pot’. Stiu ca abia atunci incepe batalia! Mama obisnuia sa imi zica mereu ‘hai, trage tare pe ultima suta de metri’. Atitudine de campion. Usor de zis. Greu de facut. Teribil de greu. Dar si cand treci linia de sosire…
  10. Calatoreste. Cat poti de mult. Cea mai scurta calatorie a mea a fost de 35 de ore. Malta si inapoi. Doar de dragul prietenilor mei. Si al unui loc nou. A meritat fiecare penny. Si ridurile de oboseala.
  11. Accepta-ti ridurile. Da, sunt acolo cu un motiv. Mai ales cand sunt semn ca ai pierdut nopti prin pub-uri. Unde ai ras pana cand ti s-a taiat respiratia. Sau nopti albe pe terasa cu o narghilea si o lume de pus la cale.
  12. Iti apartii. Tie insati. Si numai tie.
  13. Fii libera. Dar ia aminte! Cand esti libera, nu poti da vina pe nimeni. Doar pe tine. Daca ai noroc, ai prieteni care te vor ajuta sa iti lingi ranile.
  14. Ai voie sa gresesti. De fapt, nu! Permite-ti sa gresesti. Te simti atat de eliberata cand accepti ca da, nu totul va fi perfect. Si da, pot sa traiesc cu asta. Abia atunci nu iti mai e frica sa incepi ceva nou…
  15. Asuma-ti riscuri! Obisnuiam (si inca o mai fac!) sa iau fiecare gand sa il intorc pe fata, pe dos. Sa-l caut la captuseala, in fiecare buzunar. Sa il cantaresc. Sa il pun sub lupa. Si sa ma razgandesc. Si iar sa ma gandesc. Pana cand am inteles ca e un drum infundat. Asa ca solutia mea pe termen lung: uita de orice instinct de conservare si arunca-te in gol, cand tot instinctul de conservare te va salva. Vei inota!
  16. Citeste. E cel mai bun lucru pe care poti sa il faci pentru tine.
  17. Razi. Cu pofta! Din toata inima. Cu sughituri. Pana la lesin. Oriunde te gaseste. Si cu oricine.
  18. E bine sa si plangi. O sa o faci tot mai rar. La inceputurile lui 20, o data pe saptamana. Poate chiar mai mult. Acum… o data la ceva luni. E bine la 30. Stii ca multe-s apa sub pod. Si tot mai rar… apa la soareci.
  19. Fii toleranta. Nu exista rasa, culoare, sex, religie care sa separe oameni. Doar oamenii intre ei o fac.
  20. Fii modesta. Accepta ca esti grozava, dar stii cat esti de mica in lumea asta? Accepta-ti micimea in toata grandoarea ta.
  21. Iubeste. Fiecare zi. Fiecare esec. Fiecare om din viata ta. Si daca poti, ar fi grozav, daca te-ai iubi si pe tine.
  22. Iarta. Impaca-te cu gandul ca numarul 14 se aplica la tine. Deci si la altii. Iarta-i si daca poti, traieste cu ei in continuare. De nu, mai beti o bere. Cand si cand.
  23. Oamenii vin si pleaca. Da, unii raman in viata ta. Si imi retrag cuvintele de la punctul 8 – unii dureaza o vesnicie! Si chiar de nu, e tare frumos sa crezi asta.
  24. Oamenii care raman. Raman pentru ca ii faci tu sa stea. Nu pentru ca tin mortis. Stii doar ce zicea in Micul Print, nu? Esti responsabila de cei pe care i-ai imblanzit.
  25. Frumusetea in sensul ei estetic e supra-evaluata. Cei mai frumosi oameni din viata mea au urechi mari. Cearcane. Acnee. Vin in toate marimile. Unii nemachiati. Sleampati. Dar sunt cei mai cei pentru ca au cele mai bune glume, te asculta, te ‘citesc’ cand ti-e lumea mai grea, au mereu ceva de zis despre Trump, le pasa.
  26. Nu suntem asa de diferiti. De curand, la una dintre petrecerile date cu toti prietenii, mi-am dat seama ca eram un mic Turn Babel in care toata lumea se intelegea cu toata lumea. E simplu ca ‘buna ziua’: suntem toti la fel la finalul zilei pentru ca bunatatea si ingaduinta sunt universale. Ca salutul.
  27. Vei obosi. Sa vorbesti fara rost. Si cu toata lumea.
  28. Accepta ca esti diferita. Ca la 20sicevadeani puteai sa fii maritata. Dar ai ales sa iti apartii. Tie si visului tau. Nu e niciun necaz in asta.
  29. Fii recunoscatoare. Pentru succesul tau. Pentru esecurile tale. Pentru oamenii din viata ta. Pentru viata ta.
  30. Pune-ti o dorinta. E ziua ta. Si nu astepta sa se intample. Fa-o sa se intample.

Cu drag de Maro la 20sicevade ani,

Maro la 30 si aventurile ei cu prefix nou.

 

Tier 1 people, piranhas and life-swimming in London

My dear London and… ‘to whom it may concern’,

It’s been a while or anyway, let’s just put it as a status: I’ve been pen-ding. A year and something ago, I have put my starry-eyed life into your hands and you threw me, without a blink into Thames. Apparently, to learn how to swim or… to feed the fishes. I dove in and found banks of millions of other castaways, hopeless dreamers like me. Some of them sharks. Piranhas. Fastest trouts. I was just looking around for a shortcut, a way out of the waters. A golden fish. Yeah, a golden fish for my three…ndless wishes.

  • ‘I have a dream’ plan
  • Mom’s dream: BBC. Sister’s also.
  • Get a tattoo. For a good reason.
  • Make at least one friend you’d visit in 20 years time.
  • Drown your fears and save some smiles instead.
  • Finish the f******* masters!
  • Do at least three things you never thought yourself capable of.
  • Do not quit. Fight back. Peacefully.
  • Do not become just another one.
  • If you fail, keep your dignity.
  • But fail, in order to win.
  • Win trust. And people.

So here I was. Dodging the sharks, keeping greedy octopuses away whilst trying to find a friendly fish bank. On this new Thames underwater ground I felt like I had to adjust my skin colour, my accent, my too-colourful clothes, my Balkan stubbornness, my choleric mode into passive aggressive… So where was my golden fish to make it all happen, right away?

10947338_10153111475224905_3399657595462295312_n

When I was left breathless on the Thames bed, I finally found it – the wish accomplisher. It was made of ‘work hard and don’t complain’ attitude. Cry your heart out, but put it back. Lose your mind, but never your soul. And find your fish bank. A bunch of whatever nationality, height, colour or religion people, who’d dive for you to the seabed and back. ‘Tier 1’ humans as a friend of mine categorised them.

London, I am still working on my wish list – I am not done with you. But you know it, as I know it, that as long as I have my Tier 1 people with me, I will keep swimming. And no, I am not going to become a piranha.

And yes, I will get that tattoo. And no, I am not quitting. Yes, I have failed many times and yes, I’ve graduated and yes, I’ve ticked the BBC. No, I haven’t finished and no, there’s still a lot to be afraid of. Yes, I have embarrassed most of my friends and they don’t trust me with basic stuff such as carrying their coffee. But they can trust me to hand in to me their secrets. Yes, I will go back to Ukraine and will not be scared of being scared and yes, mom, I will get the tattoo. And there’s no such thing as ‘no’, unless is part of do NOt quit.

Best wishes to Tier 1 people,

Oana / #marolalondra

Why TED Talks fail if you don’t fail enough

Why TED Talks fail if you don’t fail enough

I’ve been TEDified – yes, I had all the right talks with this TED guy. He’s been explaining very loud and plain how attraction works, how words come to action, how you need to find your home, how to fail successfully, how to be creative, how to be courageous, how to, how to, how to. Live-staged inspiration!

Ipad off. Head down. Mind on. You get your insecurities on stage, you confront them with the speaker and then you just have to address them to yourself. Your own one-man show with (hopefully) no audience, but your own demons. Continue reading “Why TED Talks fail if you don’t fail enough”

The Etcetera of London

‘Just some coffee, please!’, I roared while my lids seemed to be having a weird chemistry. I barely could separate the siamese – sleep was needed, but coffee was to replace it.
‘Americano?’ I heard the voice of a Linda who was my caffeine supplier.
‘Mmm… coffee…?’
‘Filter coffee?’ she asks smiling.

‘No, God damn it. Just a damn coffee, a double dose of caffeine, something to keep me awake and functional!’ No, who am I kidding? I kept my outburst as an ‘inburst’ – for myself. Just answered:

Continue reading “The Etcetera of London”

‘A really strong individual voice, original, basically it’s fun writing’, that should be you, my dear Wraportage! References:

  • David Dunkley Gymah, one of the best videojournalists in the UK, the curator-teacher always pushing you to the right questions, not answers. Obsessed with ‘what’s the story’.
  • The other reference is Paul Majendie, spent decades (three!) as a Reuters correspondent, humorous as his colourful shirts that ‘look like curtains’. Possibly, suffering of an ADHD syndrome that never lets you settle for decent or good, but always for better.

Continue reading “Cheers to Wraportage! Writing is sharing.”

The Crossbreed Journalist

Product: Fabricated in Romania. Refined in the UK.   

This is the story of a crossbreed journalist. Distinctive Balkan features in a pairing with a new British behaviour for the last four months and eight days.

On rewind. On my BCH-LND way, I wrote on my phone: “It is the day that separates the past of the future” – read it in some Hesse-ndless book and promised to use it one day.

It was just before I got my “one way” ticket. Before I shared a house and my habits with three strangers and their habits. Mostly habits of unwashed dishes, gravy souce and Sunday roasts on top of morning-Nirvana drum-songs. It was before I Mingled my breaths with other 13 million Breath-outs. It was before London.

Continue reading “The Crossbreed Journalist”